Peste 12.000 de utilizatori Tranzy în doar 4 luni de la lansare în Iași & Cluj

Tranzy
3 min readMay 27, 2021
  • Aplicaţia de mobil Tranzy atinge 12k downloads și peste 10.000 utilizatori activi în mai puţin de 4 luni de la lansare
  • Minutele de sosire a vehiculelor în staţie sunt calculate în timp real prin intermediul dispozitivelor GPS instalate în fiecare vehicul și, astfel, călătorii știu exact cât timp au de așteptat în stație
  • În Cluj-Napoca, aplicaţia permite utilizatorilor să localizeze bicicletele disponibile din staţiile de self-service de închiriere

Tranzy, aplicaţia de mobil pentru transportul în comun disponibilă din luna februarie a acestui an în orașele Iași și Cluj-Napoca, devine instrumentul ideal pentru călătorii de zi cu zi din oraș care vor să aibă acces rapid la timpii de sosire în staţie a mijloacelor de transport în comun. Peste 10.000 de utilizatori activi verifică secţiunea „În Timp Real” din cadrul aplicaţiei și află concret în cȃt timp vine autobuzul sau tramvaiul în staţiile din apropiere. Chiar de la deschidere, Tranzy afișează sosirile în funcţie de rută sau după staţia cea mai apropiată. Aplicaţia este concepută pentru a oferi călătorilor informaţii despre datele de transport într-un mod eficient și simplu, mai degrabă decȃt să ceară utilizatorilor să introducă ruta sau să caute unde vor să ajungă. Minutele de sosire a mijloacelor de transport în staţie sunt calculate în timp real prin intermediul dispozitivelor GPS instalate în fiecare vehicul și, astfel, călătorii știu exact cât timp au de așteptat în stație.

Utilizatorii pot folosi localizarea curentă pentru a planifica o călătorie, pot verifica notificările despre întreruperi sau modificări de circulaţie pentru anumite linii și trasee și au acces la o serie de informaţii utile legate de transportul în comun. În Cluj-Napoca, Tranzy monitorizează stațiile self-service de închiriere de biciclete, afișând în timp real numărul de biciclete și locuri disponibile din reţeaua de staţii.

În prezent, echipa de dezvoltare lucrează la implementarea orarelor generale ale mijloacelor de transport public și plănuiește să dezvolte o serie de funcționalități care să vină în ajutorul persoanelor cu dizabilități de vedere. În plus, „investigăm o serie de modalităţi de a îmbunătăţi datele de transport oferite, printr-o funcţie de predicţie bazată pe machine learning sau învăţare automată care ia în calcul datele din istoric și le analizează — o funcţie care, odată implementată, se traduce într-o acurateţe crescută a timpilor de sosire și mai puţine autobuze pierdute pentru călători”, explică Ionuţ Poroh, IT Tech Manager @ Tranzy.

În perspectiva dezvoltării Tranzy ca „mobility as a service”, dezvoltatorii au în vedere și introducerea unui modul pentru achiziţionarea de bilete și abonamente direct din aplicaţie.

Despre Tranzy și Tranzy App

Aplicaţia de mobil Tranzy face parte dintr-o suită de instrumente dedicate transportului urban, printre care o soluţie dedicată companiilor de transport public pentru planificarea și managementul flotei și un sistem de informare călători pe suportul mobilierului urban sau alte dispozitive electronice, grupate într-o platformă de tip PaaS (Platform as a Service) dezvoltată pentru eficientizarea și digitalizarea transportului public din România. Aplicaţia Tranzy este disponibilă, în acest moment, în două orașe din Romȃnia — Cluj-Napoca și Iași –, poate fi descărcată din magazinele Google Play si App Store și susţine iniţiative open data care să îmbunătăţească calitatea serviciilor de transport public și, în definitiv, experienţa călătorilor.

--

--

Tranzy

Platformă de tip PaaS (Platform as a Service) dezvoltată pentru eficientizarea și digitalizarea transportului public din Romȃnia. www.tranzy.ro