Beneficiile datelor de tranzit în timp real

Tranzy
4 min readFeb 23, 2021

--

Trăim o realitate în care informația este indispensabilă în toate aspectele vieții. Lumea supraviețuiește și evoluează cu ajutorul datelor generate de o multitudine de surse. În teorie, procesul presupune colectarea informației, analiza informației și luarea deciziilor în fundamentul ei. Datele de tranzit, cele care ne preocupă pe noi, aduc beneficii atât pentru cetățeni, cât și pentru sectorul transportului public urban, pe care-l eficientizează. Sunt date publice, non-sensibile, al căror transfer trebuie încurajat. De ce? Pentru că la rândul lor, interpretate și manevrate inteligent, sunt generatoare de date care pot fi cu adevărat utile comunității.

We love real time data! Datorită lor știm să-ți răspundem rapid și corect la întrebări precum „În cât timp vine autobuzul?”, „În cât timp ajung la destinație?”, „Care traseu mă ajută să economisesc timp?”, pentru că știm cât de important este timpul pentru tine și n-am vrea să-ți dăm ziua peste cap! Dimpotrivă! Vrem să-ți oferim informații precise și de încredere, ca tu să iei cele mai bune decizii și să ai timpul de partea ta. Un oraș care are timp este un oraș energic, productiv, sustenabil și prietenos cu cetățenii săi, care ajung să fie mai relaxați și mai eficienți în felul în care își plănuiesc activitățile zilnice. Genul de oraș la care visăm! Cum ne ajută datele de tranzit în timp real să ajungem aici?

Timpii de așteptare se micșorează substanțial.

Timpul în care aștepți fizic în stație se reduce. Este evident că dacă știi când pleacă autobuzul din stație, vei ști și când să ieși din casă astfel încât să-ți organizezi drumurile prin oraș cu pierderi minime de timp. Apoi, vorbim și despre timpul de așteptare perceput. Când te afli în stație, știind că autobuzul tău vine în 5 minute, cele 5 minute trec ca 5 minute. Când nu știi, ți se pare că aștepți o veșnicie.

Știi care este varianta optimă de traseu, astfel încât să economisești timp.

Când primești toate opțiunile de traseu, stațiile din proximitatea ta și posibilitatea de a alege cu ce vehicul să călătorești, este mult mai simplu să plănuiești călătoria cu durata cea mai scurtă și mai avantajoasă pentru tine. Astfel devii un călător eficient, iar eficiența ta se transpune și în eficiența companiilor de transport public, ceea ce are ca efect fluidizarea traficului. E cu win-win. Adică no more călători rătăciți, enervați, agitați, no more mijloace de transport aglomerate, no more autobuze și tramvaie care nu ajung la timp.

Mult mai mulți oameni aleg transportul public.

Zău acum, dacă ai ști exact la cât pleacă autobuzul tău și când ajungi la destinație, la care se adaugă și faptul că scoți mai puțini bani din portofel, ai conștiința ecologică curată și nu-ți mai pierzi răbdarea prin sensurile giratorii, de ce nu ți-ai lăsa mașina acasă?

Adică n-o să mai fii așa:

Nici așa:

… așa jemanfișist poate, dar dacă iei autobuzul.

Orașele revitalizate la care visăm au multe străzi pietonale și piste pentru bicicliști, au spații verzi și locuri de joacă, au oameni relaxați, care se simt motivați să iasă din case, să se plimbe, să facă mișcare, într-un mediu înconjurător sigur, mai puțin spre deloc poluat fonic și cu un aer mult mai curat. Mașinile rămân acasă, pentru că tramvaiul, autobuzul și bicicleta sunt alternativele de deplasare preferate. „Planificarea” este cuvântul cheie pentru această viziune! Punerea în practică înseamnă ca tu să poți să-ți planifici singur călătoria, ușor și rapid, având la dispoziție toate opțiunile de traseu și mijloace de transport disponibile, cu orarul aferent lor și posibilitatea de a cumpăra bilete direct din aplicație. În plus, ne dorim să călătorești și mai confortabil. Cum ar fi să știi cât de aglomerat este în autobuzul pe care-l aștepți? Se poate!

Acum înțelegi de ce iubim așa tare datele în timp real? Let’s build!

--

--

Tranzy

Platformă de tip PaaS (Platform as a Service) dezvoltată pentru eficientizarea și digitalizarea transportului public din Romȃnia. www.tranzy.ro